fbpx

Vom călători… dar mai avem de așteptat

Mulți dintre noi se întreabă când se va reporni turismul, când ne vom aventura din nou spre tărâmuri îndepărtate sau dacă să facem deja planurile următoarelor explorări. Unele știri pot fi confuze, altele de un optimism disperat, chiar și companiile aeriene care vând bilete pentru zboruri inexistente ne inundă fluxurile de știri.

Ne uităm la cei câțiva pași mărunți: unele granițe s-au deschis, unii oameni călătoresc în țări din jur, alții experimentează România. Se pare că mai este un drum lung de parcurs până când vom putea să ne bucurăm pe deplin de călătoriile noastre, să întâlnim oameni și să putem pătrunde cu adevărat spiritul locurilor.

Suntem ființe umane și suntem făcuți să călătorim, să explorăm, să simțim lumea, așa că putem fi siguri că se va întâmpla mai degrabă devreme decât mai târziu. Dar ce putem face până atunci? Vrem să rămânem realiști, dar în același timp vrem să visăm, să ne bucurăm, să plănuim. Ai vrea să fii alături de noi pentru a descoperi tărâmuri ascunse deși familiare, sunete, mirosuri și gusturi, povești și oameni din locurile pe care le iubim?

Urmărește-ne pe Facebook și vezi surprizele pe care ți le pregătim.

Distribuie

Share on facebook
Share on pinterest
Share on whatsapp
Share on email
Share on print

Newsletter